sâmbătă, 8 octombrie 2011

Puterea cuvintelor




Se vorbeşte mult despre cuvinte şi despre puterea lor. 
Auzim foarte mult în jurul nostru spunându-se că ne doare când cineva spune ceva neadevărat, sau rău, despre noi ori la adresa noastră. Că ne dor anumite cuvinte. Şi fel de fel de alte expresii asemănătoare.

Păcat că de multe ori doar se vorbeşte, şi atât... Puţină lume mai are timp şi energie pentru a investi în a se gândi cu adevărat la aceste expresii.
E necesar de un efort suplimentar doar să concepem şi să acceptăm faptul că într-adevăr cuvintele reprezintă o forţă reală, că au energie, că practic fiecare cuvânt este o entitate cu viaţa şi vibraţia proprie.
Cei iniţiaţi în diferite practici spirituale ştiu că se folosesc anumite afirmaţii/cuvinte/kotodame pentru a activa anumite semne/simboluri/energii/centrii/etc. Acestea sunt tot cuvinte, care au un anumit efect, în funcţie de iniţierea respectivă. În genral aceste cuvinte/afirmaţii/etc. sunt acceptate şi folosite uzual de practicanţi, atunci când e necesar. E un lucru foarte benefic şi îl încurajez din toată inima.
Eu mâ întreb de ce lumea se crispează, chiar şi cei iniţiaţi, când le spui că orice cuvânt se comportă exact ca şi afirmaţiile/kotodamele/etc. amintite mai sus? Într-adevăr, noi ne-am îndepărtat foarte mult de la esenţa noastră. Dar când vrem să evoluăm e foarte necesar să fim deschişi şi să îmbrţişăm lucrurile noi, dar asta e o altă discuţie.

Revenind la discuţia despre cuvinte, eu am ajuns la concluzia că ele joacă un rol crucial în viaţa noastră, şi aici nu mă refer la comunicarea socială. Sunt de părere că simpla înlocuire a anumitor cuvinte din vocabularul nostru, chiar mental, au un efect deosebit. La fel ca şi orice altă fiinţă, cuvintele au vibraţia lor, aşa cum aminteam. Aşa că simpla schimbare a vibraţiei cuvintelor pe care le folosim, prin înlocuire cu un sinonim de vibraţie superioară, inevitabil ne va schimba şi nouă vibraţia, ulterior starea generală.

Un exemplu personal ar fi: în loc să gândesc sau să spun că "am datorii", eu spun că "trebuie să returnez ..." sau că "am de înapoiat...". Am decis să fac această schimbare de vocabular în urma unei intuiţii, să spun aşa. Consider că, cuvântul "datorie" are o vibraţie joasă, îmi dă impresia că are o trimitere spre supunere, spre o istorie negativă a cuvântului, pe când "a returna" sau "a înapoia", nu.
Această analogie o fac cu multe din cuvintele pe care le folosesc sau doar gândesc!

Cuvintele, asemenea simbolurilor din multe iniţieri, accesează anumite energii de diferite vibraţii. Îndrăznesc să spun că accesează chiar anumite entităţi de o anumită vibraţie. Aşa că e foarte simplu să înţelegem de ce o persoană care vorbeşte într-un anumit fel, cu un anumit ton, şi mai ales utilizează frecvent, numai gândind, anumite cuvinte, să aibă o anumită dispoziţie: să fie mereu supăraţi, necăjiţi, nervoşi, etc. Ei singuri îşi coboară vibraţia. Ei accesează entităţi de vibraţie joasă. E simplu. 
Şi de aceea sunt acei oameni care mereu radiază, acei oameni ai căror ochi sclipesc mereu, acei oameni care indiferent ce obstacole au de trecut(în evoluţia lor) folosesc cuvinte calde, cuvinte dulci şi vorbesc pe un ton calm şi paşnic.

De asemenea sunt tot felul de terapii şi exerciţii pentru îmbunătăţirea stării generale, şi nu numai, în care se folosesc afirmaţii care trebuie repetate, asemenea unei mantre.
Rugăciunile fac acelaşi lucru! Sunt anumite cuvinte care accesează entităţi specializate, care ne ajută sau fac ce au ele de făcut.

O zi frumoasă şi paşnică!

3 comentarii:

  1. Îmi aduc aminte ce mi-a spus Andreea atunci când m-a inițiat, ca tratamentul poate dura 14 zile sau 1 an. A trecut atât de mult și nu am mai făcut nimic. Am toate chestiile aici și îmi tot repet că e neapărat să încep iarăși să o fac cum trebuie. Nu m-am gândit niciodată la cuvinte. Dar sunt ferm convinsă că așa este. Ar trebui să îmi revizuiesc limbajul. Vă pup pe amândoi.Să aveți o zi luminată.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dupa ce am citit detaliile de contact si:
    " Vă răspund şi vă ajut cu cea mai mare plăcere! :) "
    ..intrebarile care au urmat in fiinta mea au fost:

    Oare in ce directie ajutam noi? Cu ce mijloace? Si nu in ultimul rand in ce SCOP? ...

    Nu pretind ca am toate rspunsurile la multele intrebari ale vietii, dar pot sa spun ca Il stiu pe Acela a carui intelepciune a creat si este Totul. Cel al carui izvor de intelepciune este nesecat si a carui maretie se exprima prin insasi Creatia Sa. El, Mielul jertfit pentru intreaga omenire, este Raspunsul la toate intrebarile Sufletului nostru.

    Omul crede ca toate din caile lui sunt bune, dar Cel ce cerceteaza inimile este Domnul. Solomon spunea ca Inceputul Intelepciunii este Frica de Dumnezeu. Cu siguranta avem nevoie de multa intelepciune pentru a reusi sa nu ratacim pe alte cai. Adevarul se poate gasi, si este doar Unul singur.
    Iarta-ne Doamne ca nu stim ce facem...

    RăspundețiȘtergere
  3. Se vorbeste prea mult prin cuvinte...;)

    RăspundețiȘtergere