joi, 18 februarie 2010

Despre lumină şi întuneric






După cum spune şi titlul, astăzi voi dezbate subiectul "lumină-întuneric"
Este un subiect foarte controversat dar eu am o percepţie şi mentalitate foarte simplă pentru această discuţie. Eu fac o analogie.
În termodinamică, căldura este definită ca o reacţie exotermă etc etc, frigul este descris prin opusul său, adică lipsa de căldură. Aşa consider că este şi în subiectul deschis de mine. Există lumină şi lipsă de lumină, dar din obişnuinţă se spune întuneric(a nu se confunda cu demonii şi altele)
Aşa cum defapt oamenii nu sunt buni şi răi, sunt doar oameni buni şi oameni lipsiţi de bunătate.
În esenţă toţi suntem buni, în adâncul sufletului.

Acum să vorbim despre iniţieri.
Intenţionat am început postarea cu discuţia despre lumină şi întuneric pentru a înţelege conceptul.
Există iniţieri pe lumină(chi, sau energie ki) şi iniţieri pe întuneric. Repet, nu confundaţi întunericul cu răul sau cu lucrul cu diavolul.
Pentru a înţelege mai bine voi da cîteva exemple. Prima iniţiere pe lumină pe care o primim aproape toţi este iniţierea pe cruce, adică botezul. Botezul creştin este o iniţiere pe lumină, pe semnul crucii, care este un simbol foarte puternic. Această iniţiere pe lumină înseamnă defapt iniţiere pe lumina iubirii necondiţionate şi lumina bunătăţii şi păcii împărtăşită de Iisus.
Mai există şi alte tipuri de iniţieri pe lumină gen Reiki, Chi Kung şi chiar o ramură a artelor marţiale, Aikido.
O iniţiere pe întuneric(chi greu, sau energie ka) pe care o cunosc este iniţierea în artele marţiale de tipul Karate. O să mă documentez şi despre altele şi voi completa.

Repet. A nu se confunda aceste iniţieri cu binele şi răul. Aşa cum putem folosi un cuţit în scopuri bune(paşnice) spre exemplu să tăiem pâinea, la fel de bine putem folosi acelaşi cuţit în scopuri rele, să luăm viaţa unui om. Totul depinde de noi, de cum folosim ceea ce folosim şi în ce scopuri.
A nu se crede(greşit) şi a nu se înţelege că dacă ai iniţieri pe lumină nu poţi face rău. Ba poţi! Foarte mult... La fel şi cu iniţierile pe întuneric, poţi face mult bine, depinde doar de cel care foloseşte ceea ce a primit.

Defapt lumina înseamnă enegie, chi, ki, prana. Oricum i-am spune, înseamnă acelaşi lucru, contează doar cum o folosim.

Faceţi cumva şi găsiţi-vă echilibrul :)

Aveti grija de voi!
Namaste!